Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2017

Browsing

REȘIȚA – Rezultatele înregistrate de CSM Școlar Reșița în prima parte a campionatului, care îi țin pe rossoneri la distanță destul de mare de liderul ACS Șirineasa, au generat discuții tot mai aprinse în Valea Domanului. Se vorbește de câteva zile despre înlocuirea antrenorilor Roco Sandu și Lucian Dobre, iar varianta cea mai vehiculată este revenirea lui Daniel Oprița. Acesta s-a aflat sâmbătă în tribunele stadionului „Mircea Chivu”, la remiza dintre CSM Școlar și Național Sebiș (scor 1-1), alături de fostul antrenor al rosso-nerilor, Leontin Doană, semn că zvonurile sunt pe cale de a deveni realitate.

REȘIȚA – Asta ne informează reprezentanţii Transport Urban Reşiţa pe o reţea de socializare. Este vorba despre 18 autobuze cu o vechime de nouă ani, Euro 5, ce vor fi aduse din Olanda. Acestea ar urma să ajungă la Reşiţa în prima jumătate a acestei luni, după care trebuie îndeplinite o serie de formalităţi, drumurile lor urmând să treacă pe la RAR, Poliţie şi ARR. Urmează şi achiziţia, tot prin licitaţie, a altor nouă autobuze, însă ele vor fi de capacitate medie.

REŞIŢA – AquaCaraş anunţă o nouă întrerupere a furnizării apei potabile la Reşiţa, în urma unei solicitări venite de la Hidroconstrucţia, aceasta fiind necesară pentru executarea conexiunilor noii reţele de distribuţie la cea existentă.

CORONINI – Sâmbătă, pe raza localităţii Coronini, un autoturism în care se aflau cinci persoane a părăsit carosabilul şi a căzut în Dunăre. Doar  șoferul mașinii, în vârstă de 44 de ani  şi care este din Berzasca, a reuşit să se salveze. Duminică, echipele aflate la faţa locului au găsit maşina, însă nici urmă de persoane. Celelalte patru persoane ar fi, de fapt, o familie: soț, soție și doi copii, dintre care unul minor. Însă până duminică seara, în ciuda căutărilor scafandrilor, oamenii nu au fost găsiţi.