Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2017

Browsing

BĂILE HERCULANE – De anul viitor, o serie de lucrări vor prinde contur în oraşul Băile Herculane. Asta pentru că trei din cele patru proiecte depuse de Primăria Băile Herculane la Ministerul Dezvoltării, luna trecută, au fost declarate eligibile, urmând ca, până la sfârşitul anului, să aibă loc şi semnarea contractelor de finanţare.

CICLOVA ROMÂNĂ – Procurorii DNA l-au reținut în această seară pe primarul Gheorghe Puiu Percea. Se pare că ar fi vorba de dosarul subvențiilor de la APIA, pentru care în vara acestui an procurorii DNA au descins la Primăria Ciclova Română. Potrivit procurorilor, prejudiciul în acest dosar s-ar apropia de 1 milion de euro.

REŞIŢA – Sfinţii Mihail şi Gavriil, protectorii jandarmilor, le-au adus aminte cărăşenilor şi de eroi. Jandarmii ne-au transmis o pagină de istorie despre unul dintre ei.

REȘIȚA – În cea de-a treia expoziție personală, ea explorează noi posibilități de exprimare artistică a personalității. În „Orizonturi cromatice“ abordează aceeași tematică, dar experimentând alte culori, materiale și texturi pe pânze mult mai mari. Înconjurată de admiratori, la doar 7 ani, ea confirmă un talent precoce, manifestat de timpuriu, primul vernisaj având loc la Reșița la vârsta de 5 ani.

REȘIȚA – Jandarmii montani sunt în alertă după ce marţi seara, în jurul orei 21.19, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin a fost sesizat despre rătăcirea în masivul Semenic a doi reşiţeni, de 44 şi 49 de ani, plecaţi de dimineaţă la cules de ciuperci. Update: Cele două persoane au fost găsite, în jurul orei 16.15, aproape de Borloveni.

REŞIŢA – Pompierii militari reşiţeni au intervenit în dimineaţa de marţi la degajarea unui copac căzut pe carosabil la Cuptoare, pe DJ 582. Potrivit celor de la ISU, circulaţia nu a fost întreruptă, ci doar îngreunată, iar acţiunile de degajare a copacului au durat în jur de jumătate de oră.

CARANSEBEŞ – O femeie de 33 de ani ar fi adormit în timp ce era la volanul unui autoturism, fiind implicată într-un accident rutier pe strada Calea Timișoarei din municipiul Caransebeș. Fetița acesteia, de 4 ani, care era pe bancheta din spate a autoturismului, nu a păţit nimic, întrucât era fixată în scaunul special pentru copii.