Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2017

Browsing

CARAŞ-SEVERIN – Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că, de duminică, prin nordul ţării, va pătrunde ciclonul polar Olaf, care va transforma precipitaţiile în ninsoare şi care ar putea interacţiona cu un alt ciclon, Numa, care vine din sudul continentului şi are o masă de aer cald.

CARANSEBEȘ – Participarea la turneul internațional de judo „Memorialul Aurel Câmpeanu”, desfășurat la Focșani, a adus sportivilor de la Energetica din Caransebeș, pregătiți de Ion Radu și Ioan Răuțu, două prezențe pe podium. Astfel, Patricia Nistor s-a clasat pe primul loc la categoria 57 kg U16, iar Alexandru Borcean s-a situat pe locul al treilea la categoria 42 kg, U14.

ORAVIŢA – O nouă campanie de sterilizare gratuită a patrupedelor este pusă la cale zilele acestea de către Primăria Oraviţa. Astfel, cei interesaţi se pot adresa până cel târziu în 17 noiembrie, adăpostului public din Oraviţa, aflat pe Variantă, după groapa de gunoi.

ADVERTORIAL. Municipalitatea anunţă noi angajări, prin Direcția de Întreținere și Reparație a Patrimoniului Consiliului Local Reșița. Structura va organiza concurs pentru ocuparea a două posturi de şofer, a unuia de muncitor calificat (asfaltator), toate cu contract de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a unuia de muncitor necalificat, pe durată determinată. Cei interesaţi se pot înscrie în cursă până în 24 noiembrie. Amănunte se pot obţine la numărul de telefon 0255/220200, interior 111.

CARAȘ- SEVERIN – Prima etapă, care a avut ca obiectiv donarea de sânge, s-a încheiat cu succes, ATOR -iștii venind în sprijinul bătrânilor singuri și bolnavi. În cea de-a doua etapă a campaniei urmează ca din bonurile obținute de la donatorii voluntari să fie cumpărate alimente ce vor fi distribuite până în 27 noiembrie, când vor fi prezentate rezultatele finale.

CARANSEBEŞ – De la 1 ianuarie 2018 se ieftinesc tarifele la gunoiul menajer din Caransebeș. Anunțul a fost făcut de primarul Felix Borcean în urma unor calcule făcute cu conducerea operatorului de salubritate și transport Transal Urbis. Potrivit edilului, tariful va fi uniformizat, 9,2 lei de persoană indiferent dacă locuiește la bloc sau la casă.