REȘIȚA – Angajaţii ISU „Semenic” au desfăşurat luni o simulare de stingere de incendiu şi de salvare a unei persoane imobilizate. Acţiunea a avut loc la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa. Au fost instruiţi angajaţii căminului însă informaţiile transmise acestora sunt utile tuturor.
REŞIŢA – Spune viceprimarul Ioan Crina, referindu-se la clădirile veşnic neterminate, pe care proprietarii nu plătesc impozite.
BĂUȚAR – În comuna de pe Valea Bistrei a fost inaugurat, zilele trecute, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, care funcţionează în clădirea Primăriei din localitate.
REȘIȚA – Ideea se desprinde din cuvintele pe care Dan Mirea, directorul artistic al Teatrului de Vest, le-a rostit cu prilejul deschiderii celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Scena ca o stradă”.
REȘIȚA – Sufletul pereche al Madonnei, cafele cu lapte în Turnul Eiffel, elixirul fericirii… cazut-au toate precum frunzele. Rămân oamenii cu durerea aripilor frânte de îndrăzneala de a-și fi dorit prea mult.
REȘIȚA – Tânăr de 30 de ani își ucide părinții cu sânge rece ascultând de vocea interioară care-l îndemna la omor. Din fericire, doar într-o piesă de teatru.
CARAȘ-SEVERIN – Atenție șoferi! Drumul de pe Clisura Dunării care face legătura între localitățile Sviniţa, judeţul Mehedinţi, şi Berzasca, judeţul Caraş – Severin, a fost redeschis circulației.
REȘIȚA – Am pornit în căutarea lui, într-o călătorie prin memoria celor care au avut privilegiul de a-l fi avut aproape. Astfel am făcut un popas cu întrebări, rugând-o pe doamna Tania Filip, profesor universitar doctor, cunoscută totodată și în calitate de actriță și membră a grupului Song, să ne decripteze felul în care ,,Luna răsare la fel”, cum ar spune Gellu Naum.
BOCȘA – Cea mai cunoscută sportivă din Bocșa, Laura Roxana Rus, își continuă aventura în fotbalul feminin din Coreea de Sud. După două sezoane la Suwon FMC WFC, bocșeanca va juca în acest an pentru vicecampioana Icheon Daekyo WFC.
REȘIȚA – Un reprezentant al secției de judo a CS Muncitorul Reșița a participat cu succes la un turneu internațional în localitatea Temerin, din Serbia.
