REŞIŢA – Toți componenții echipei de tenis de masă Memory Reșița au fost legitimați la Muncitorul.

REŞIŢA – Toți componenții echipei de tenis de masă Memory Reșița au fost legitimați la Muncitorul.
REŞIŢA – În etapa a II-a a Ligii a II-a de fotbal, Metalul Reșița – Șoimii Pâncota, sâmbătă, 6 septembrie, ora 11.
REŞIŢA – Candidatul ACL la preşedinţie s-a întâlnit joi cu membrii Alianţei Creştin Liberale şi simpatizanţii, la Reşiţa.
SASCA MONTANĂ – Mai mulţi tineri vor primi lecţii despre protecţia mediului în cadrul unei tabere în mijlocul naturii.
BOCŞA – Doina Gârboni, dascăl bocşean care a cochetat cu poezia încă din tinereţe, şi-a adunat gândurile într-un prim volum.
CARANSEBEŞ – Roşiile, ardeii, gogoşarii, vinetele şi toate celelalte zarzavaturi specifice sezonului sunt la mare căutare în aceste zile.
REŞIŢA – În prag de an şcolar, un părinte cheltuie cel puţin 300 de lei pentru copilul său.
REŞIŢA – Campania de recoltare a cerealelor păioase s-a încheiat în Caraş-Severin. Mulţi fermieri pregătesc deja terenurile pentru culturile de toamnă.
REŞIŢA – Ziua de 5 septembrie este ultima în care cei rămaşi fără căldură şi apă caldă pot face demersuri pentru ajutoarele de urgenţă.
REŞIŢA – Termenul de prelungire până la contractele de administrare a ariilor protejate a fost prelungit.