În judeţ sunt aproape 5.000 de şomeri, însă mai puţin de jumătate dintre ei sunt indemnizaţi. Cine poate fi şomer şi cine poate lua bani?
REŞIŢA. La nivel naţional, autorităţile din domeniul ocupării forţei de muncă se declară disperate: a crescut numărul de şomeri şi implicit rata şomajului. La finele lunii iulie, în ţară se înregistrau nu mai puţin de 460.990 de şomeri, cu peste 19.000 mai mult decât cu o lună mai devreme, rata şomajului ajungând la 5,9%, în creştere cu 0,22 procente.
ANINA. Excelenţa Sa Diar Nurbintoro, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Indonezia în România, a demonstrat că nu este doar un diplomat desăvârşit ci şi un om extrarodinar. Cel puţin aceasta este concluzia celor din oraşul Anina care l-au avut oaspete până joi dimineaţa.
Nemulţumit de situaţia prezentată în Colegiul prefectural, Nicolae Miu Ciobanu a trasat sarcini.
Autorităţile sunt încrezătoare că cele trei săptămâni vor răsturna situaţia în sens favorabil.
Reşiţenii vor putea împrumuta din nou cărţi de la secţia franceză a bibliotecii judeţene din această toamnă.
REŞIŢA. Deşi ne aflăm încă în plină vacanţă estivală, formaţiile Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, după cum ne informează preşedintele Erwin Josef Ţigla, desfăşoară o bogată activitate culturală.
Autorităţile municipale au decis să ia atitudine vizavi de transporturile care abandonează maidanezi pe străzile urbei.
Cu asta s-a ales un grup de turişti cărăşeni după ce a luat ţeapă de la o societate căreia i-au plătit un voiaj spre plaiurile Moldovei.
REŞIŢA. Fântâna cinetică din Centrul Civic reşiţean şi Muzeul de locomotive cu abur s-au impus lejer ca simboluri ale reşedinţei judeţului.
