REȘIȚA – Pentru viitorul sezon al Ligii a IV-a Caraș-Severin la fotbal se preconizează un număr de 18 echipe, majoritatea trimițând până luni cererea de înscriere în competiție.

REȘIȚA – Pentru viitorul sezon al Ligii a IV-a Caraș-Severin la fotbal se preconizează un număr de 18 echipe, majoritatea trimițând până luni cererea de înscriere în competiție.
REŞIŢA – Concluzii după dubla amicală a echipei reșițene, cu Energia Pandurii Târgu Jiu, din Liga Națională.
CARANSEBEȘ – Preşedintele clubului Volei Club Banatul Caransebeș, Cristian Stepanescu, s-a arătat mai zgârcit la vorbă, ca altădată, dar cuvintele sale, rostite cu prilejul prezentării noului lot al echipei gugulane, au fost pline de suspans.
REȘIȚA – La sfârșitul săptămânii trecute s-au încheiat, la Zagreb, în Croația, Campionatele Mondiale de lupte pentru juniori. Iar, în întrecerea de lupte libere, România a fost reprezentată de trei sportivi, printre care s-a aflat și Vlad Caraș (96 kg), însoțiți de antrenorul Șerban Mujiev.
BREBU NOU – Ediţia a IX-a a festivalului a reunit nume mari ale genului, pentru un public select.
GĂRÂNA – A doua ediţie a Balului Pompierilor a avut loc la finalul săptămânii trecute. La manifestare au participat echipaje de pompieri din Brebu Nou şi Slatina Timiş.
REŞIŢA – Ultimele luni ale anului vor fi cuprinse în rectificarea bugetară ce se lasă, deocamdată, aşteptată.
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană continuă lucrările pentru a îndepărta efectele ultimelor inundaţii, în special în zona centrală.
REŞIŢA – Termenul dintre ghilimele apare uneori în urechile cumpărătorului de maşini second-hand abia când deja a luat ţeapă…
REŞIŢA – Trei angajatori au fost denunţaţi penal pentru că nu au respectat prevederile legale din Codul Muncii.