REŞIŢA – La începutul lunii decembrie a.c., la Anina a fost organizat un spectacol caritabil, având ca scop strângerea de fonduri pentru a o ajuta pe Cristina Daniela Hăşmăşan, în vârstă de 17 ani, afectată de o boală, cu un prim diagnostic necruţător.
REȘIȚA – În perspectiva alegerilor din iunie 2012, formaţiunea politică este deschisă atât alianţei cu USL cât şi cu PD-L.
VĂLIUG – Sâmbătă, 17 martie 2012, Clubul Sportiv Alternative Timişoara organizează în zona Văliug – Semenic concursul de schi de tură „Semenic Vertical Race“.
REȘIȚA – Peste câteva zile, acest serviciu va deveni operativ, o certitudine şi în Caraş-Severin.
REȘIȚA – Sute de amenzi au fost aplicate şoferilor cărăşeni care au călcat prea mult pedala acceleraţiei.
REȘIȚA – Trei cărăşeni au decis să-şi încerce norocul în economia judeţului, beneficiind de facilităţi.
REȘIȚA – Există o serie de facilităţi fiscale de care ar putea beneficia studenţii cu spirit întreprinzător. Deşi puţini ştiu, chiar şi la această dată, în plină perioadă de criză, studenţii pot beneficia de o serie de facilităţi fiscale, însă numai dacă le cunosc şi le cer. În clipa de faţă, tinerii mai pot beneficia de HG 166/2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor care doresc să înfiinţeze o afacere proprie.
REȘIȚA – Luna trecută, preţurile produselor alimentare şi nealimentare au crescut faţă de ianuarie 2012.
REȘIȚA – Administraţia locală din Caransebeş se pregăteşte să întâmpine primăvara aşa cum se cuvine.
REȘIȚA – Reşiţa se pregăteşte de bursa specială a locurilor de muncă de vineri, 16 martie, la solicitarea VeloCity.