VALEA BISTREI – Festivalul folcloric omagial închinat celor doi mari coregrafi se va desfăşura, la Oţelu Roşu, în zilele de 18-19 octombrie.
REŞIŢA – Cel de-al doilea eveniment festiv găzduit de Cartierul Francez din Reşiţa, după inaugurare, s-a derulat duminică, 7 octombrie, eveniment ce a debutat cu sfinţirea acestui obiectiv cu însemnătate deosebită pentru municipiul de pe Bârzava, de către Prea Onoratul părinte protopop al Reşiţei, pr. Nicolae Cătălin Mirişan.
Puţini români au urmărit săptămâna trecută prima confruntare directă între Obama şi Romney. Şi ar fi trebuit să o facă, pentru că viitorul locatar de la Casa Albă şi politica pe care o va adopta ne vor afecta, în multe privinţe, mai mult decât Băsescu, Antonescu, Ponta sau Diaconescu.
REŞIŢA – Pentru această săptămână sunt disponibile doar trei joburi pentru cărăşenii dornici să intre pe piaţa muncii. Numărul acestora este cel mai mic înregistrat de la începutul acestui an în Caraş-Severin. Mai mult, niciunul dintre acestea nu se regăseşte în municipiul Reşiţa, ci sunt repartizate, câte unul, în Caransebeş, Herculane şi Oraviţa.
CARANSEBEŞ – Administraţia Naţională a Penitenciarelor intenţionează să aibă penitenciar şi în judeţul nostru, iar primarul Caransebeşului vrea să atragă această investiţie în municipiul de pe Timiş şi Sebeş.
REŞIŢA – Cei mai cunoscuţi politicieni ai judeţului îşi menţin averile din anii trecuţi. Cel puţin, pe hârtie…
REŞIŢA – Sâmbătă noaptea, în apropierea comunei Dalboşeţ, a avut loc un grav accident auto.
REŞIŢA – Duminică noaptea, poliţiştii au intervenit la un accident produs pe Calea Caransebeşului din Reşiţa.
REŞIŢA – Alpinistul Coco Galescu și-a trecut în palmares luni dimineață o nouă cucerire, maiestuosul Uhuru Peak (5.895 metri), cel mai înalt vârf din Kilimanjaro, muntele supranumit Acoperișul Africii.
REŞIŢA – La sfârşitul săptămânii trecute s-au desfăşurat, timp de trei zile, întrecerile etapei a II-a a Campionatului Naţional de lupte echipe cadeţi.
