Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2012

Browsing

REŞIŢA – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin informează beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor şi, respectiv, a bunăstării şi protecţiei porcinelor, că eliberează adeverinţe pentru persoanele care intenţionează să acceseze credite, în vederea finanţării activităţilor curente, de la băncile comerciale care au încheiat convenţii cu Agenţia.

REŞIŢA – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin organizează, în data de 25 ianuarie, de la ora 10.00, la etajul 5, o întâlnire pentru mediatizarea prevederilor Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, o soluţie pentru adaptarea formării profesionale la nevoile reale ale angajatorilor, cu ultimele modificări.

REŞIŢA – După ce s-au inventat tot felul de declaraţii unice şi de proceduri simplificate de transmitere a documentelor prin internet, fără a mai fi necesar statul la cozi pentru depunerea de hârţogării, de anul acesta plătitorii de TVA sunt chemaţi la ghişee.

REŞIŢA – Manifestanţilor de marţi din centrul Reşiţei li s-au alăturat cadre militare disponibilizate, în rezervă şi în retragere. Pentru început, aceştia au intonat Hora Unirii, după care au scandat lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale şi au încins o horă. Numărul celor din Centrul Civic a depăşit o sută de participanţi.

REŞIŢA – Componenţii echipei de seniori a C.S.M. Şcolar se află, de duminică, 22 ianuarie a.c., în cantonament, la Crivaia. Antrenorii Leontin Doană, Valentin Boşca şi directorul tehnic Ion Atodiresei au stabilit un program destul de greu, cu trei antrenamente pe zi, de la orele 7.00, 11.00 şi 16.00.