Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2012

Browsing

REŞIŢA – Operatorul de servicii a sistat ridicarea deşeurilor la unele asociaţii de locatari rău platnice. În zona anumitor blocuri din municipiul de pe Bârzava, mirosurile au început să se dezvolte din pricina deşeurilor menajere, încălzite de temperaturile ridicate.

REŞIŢA – Peste jumătate din numărul unităţilor de învăţământ din Caraş-Severin au amenajat sălile în care va funcţiona clasa pregătitoare, urmând ca în această săptămână să fie finalizate şi restul.

CARANSEBEŞ – În municipiu se lucrează de zor la pregătirea Serbărilor Cetăţii de săptămâna viitoare. Pe lângă lucrările de curăţenie şi de toaletare a unor arbori, echipele municipalităţii au trecut la reamenajarea zonei de la Stadionul Municipal şi la extinderea Parcului Teiuş spre partea din spatele stadionului, asta pentru că ediţia din acest an a manifestării cuprinde şi turniruri cavalereşti, care necesită spaţii mai largi.

REŞIŢA – Un accident de circulaţie s-a produs în după-amiaza zilei de marţi, 4 septembrie, înaintea semaforului de la Universalul Vechi. O basculantă a intrat în spatele unei autoutilitare care circula pe aceeaşi bandă.

REŞIŢA – Administraţiile locale cu buget mic au tot felul de probleme în a duce la bun sfârşit proiectele europene. Primăriile care derulează lucrări pentru modernizarea sau dezvoltarea infrastructurii locale cu finanţare europeană riscă penalizări din partea Uniunii Europene dacă termenul limită de execuţie al proiectului este depăşit.