Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2012

Browsing

REŞIŢA – În cadrul proiectului „Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu“, derulat în vara aceasta de Asociaţia Altitudine Filiala Banat, cu sprijinul Fundaţiei Pentru Parteneriat şi MOL România, 30 de copii din satele aflate în vecinătatea ariei protejate au revenit din taberele organizate în mijlocul naturii, unde au petrecut câteva zile de neuitat.

REŞIŢA – Rezultatele preliminarii ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din octombrie 2011 arată că judeţul nostru are o populaţie stabilă de 274.277 de locuitori şi un număr de 100.276 de gospodării. Scăderi spectaculoase au înregistrat cele două municipii.

REŞIŢA – Dacă până nu demult se vorbea despre ce a făcut ISPA pentru Caraş-Severin şi despre unicitatea unei investiţii atât de mari la nivel naţional, acum judeţul va primi aproximativ dublu, tot pentru apă. Asta s-a decis vineri, 24 august, în sala de şedinţe a palatului administrativ judeţean, când Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Pădurilor, şi Anatoli Liber, directorul operatorului judeţean de apă AquaCaraş, au semnat contractul de finanţare a proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin“, în valoare de 133,5 milioane de euro.

REŞIŢA – CS Caraş-Severin a pus la dispoziţia suporterilor echipei masculine de handbal abonamente pentru sezonul competiţional 2012/2013 al Ligii Naţionale, care sunt aşteptaţi în Sala Polivalentă, în număr cât mai mare.

REŞIŢA – Pe harta sportului reşiţean a apărut un nou club sportiv. În aceste zile se vor definitiva documentele de certificare a C.S. TT Memory, un club sportiv grefat numai pe tenis de masă. Iniţiativa lăudabilă aparţine omului de afaceri Constantin Parfenie, un mare iubitor de sport, al tenisului de masă în special, pe care îl şi practică în timpul liber.

REŞIŢA – În perioada 27–30 august, 30 de voluntari reşiţeni cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani vor participa la stagiul de team-building şi lucru în echipă „Voluntari 2.0 – Echipa de intervenţie“.

M-am întrebat de atâtea ori ce a simţit Neil Armstrong pe 16 iulie 1969. Legat, alături de Buzz Aldrin şi de Michael Collins, în vârful unei rachete de 110 m înălţime, cu 2.500 de tone de carburant sub el, gata să explodeze la cea mică greşeală. Şi ce a simţit patru zile mai târziu, când se pregătea să păşească pe Lună şi în Istorie. Un gest atât de simplu, pe care îl facem de mii de ori în fiecare zi fără să-l conştientizăm – să întinzi piciorul şi să calci.