REŞIŢA – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prelungeşte sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri“ cu o săptămână.
REŞIŢA – Forumul Democratic al Germanilor din Caraş-Severin continuă seria activităţilor culturale şi în perioada estivală. În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, Marianne şi Nelu Florea s-au aflat împreună cu o parte din membrii Formaţiei de dansuri populare germane „Enzian“ din Reşiţa la malul Mării Negre, în municipiul Constanţa.
REŞIŢA – Delegaţii din patru state s-au reunit, în 29 iunie, în palatul administrativ municipal din Reşiţa, pentru planuri de viitor.
REŞIŢA – Prezent în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Reşiţa, inspectorul-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin, Ştefan Bala, a prezentat situaţia accidentaţilor la locul de muncă, făcând o comparaţie între anii 2010 şi 2011.
REȘIȚA – Chiar dacă nu a fost lipsit de unele surprize, ieșind în decor cu Lola 3000, în chiar prima zi de concurs, pilotul reșițean Lucien Hora, de la A.C.M. Sport, nu le-a dat nici o speranță partenerilor de întrecere în etapele a V-a și a VI-a ale Campionatului Național de Automobilism Viteză în Coastă, ediția 2012.
REŞIŢA – Întrebat în cadrul ultimei conferinţe de presă dacă îl va sprijini, în următorii patru ani, pe primarul municipiului, Mihai Stepanescu, în derularea proiectelor pe care le are, preşedintele CJ a spus: „Normal că îl susţin. Cum să nu susţin primarul Reşiţei?“
REŞIŢA – La această concluzie s-a ajuns după ce au fost efectuate analize vizând calitatea izvoarelor şi forajelor publice reşiţene.
REȘIȚA – Componenții echipei de handbal CS Caraș-Severin s-au reunit luni pe Stadionul Mircea Chivu, în perspectiva noului sezon competițional.
REŞIŢA – Reşiţenii pătrund în lumea artistică a Belgiei, Tamines fiind un important centru cultural şi muzical.
REŞIŢA – Examenul de Evaluare naţională s-a încheiat cu rezultate satisfăcătoare. La aceste probe au participat 2.395 de tineri din totalul de 2.446 de absolvenţi de clasa a VIII-a şi nici un elev nu a fost eliminat din examen.
