REŞIŢA – A fost prelungită perioada de preselecţie a tinerilor care doresc să muncească la vară în Germania.
REŞIŢA – Sorin Frunzăverde: „Alianţa dintre PSD şi PNL trebuia evitată de noi printr-o colaborare cu PNL“.
La km 12, aproape de Reşiţa, a avut loc un accident de circulaţie. În maşină se aflau două persoane. Un martor la acest eveniment, Alex Mureşan, ne-a trimis câteva poze şi un film de la locul accidentului.
MOLDOVA NOUĂ – Bugetul local al oraşului a fost votat miercuri în numai cinci minute. Astfel, pentru spital s-a aprobat în buget suma de 500.000 de lei, bani destinaţi pentru furniturile birourilor, în timp ce pentru materialele de curăţenie vor fi disponibili numai 270.000 de lei.
REŞIŢA – Serviciul de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Reşiţa a încasat, în prima lună a anului, 1.189.648,70 de lei din plata impozitelor şi taxelor locale.
REŞIŢA – De miercuri, preţul ţigărilor de contrabandă s-a majorat cu 1 leu.
CARANSEBEŞ – Consiliul local al municipiului a aprobat, în unanimitate, bugetul local pentru anul 2011.
DOGNECEA – Pentru că s-au săturat să îşi mai vadă comuna înecată în mizerie, câţiva cititori ne-au transmis la redacţie câteva fotografii care arată cât de rău stau lucrurile acolo.
CARANSEBEŞ – Întrebat cum vede alianţa partidelor care formează USL, preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, ne-a spus următoarele:
REŞIŢA – Gloria Reşiţa a efectuat un stagiu de pregătire centralizată la munte.