REŞIŢA – Factorii responsabili cu implementarea proiectului la Reşiţa au ajuns la această concluzie…
În urma publicării articolului „Joaca de-a iluminatul public“, Enel a trimis un comunicat redacţiei Jurnal CS, în care, pe lângă alte aspecte, se precizează că „în evidenţele Enel Distribuţie Banat – U.T.R. Reşiţa nu avem înregistrată până la această oră nici o sancţiune din partea Primăriei Reşiţa privind funcţionarea iluminatului public.“
REŞIŢA – Trei localităţi din judeţ – Oraviţa, Bănia şi Fîrliug – au decis să colaboreze în cadrul unui proiect, menit să promoveze activitatea apicultorilor din zonă, dar şi să-i încurajeze pe consumatori să achiziţioneze produse apicole direct de la producători.
REŞIŢA – O lege a introdus o serie de modificări în domeniul plăţilor făcute în domeniul venitului minim garantat.
REŞIŢA – Candidatura preşedintelui PD-L Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, la preşedinţia Partidului Democrat-Liberal este sigură.
REŞIŢA – Poliţia rutieră a fost sesizată în dimineaţa zilei de joi, 3 februarie, cu privire la un accident de circulaţie petrecut pe DN58, în apropiere de Colţan.
REŞIŢA – În baza unor date deţinute de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice şi Periculoase al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, joi, 3 februarie 2011, aceştia au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Reşiţa, la locuinţa lui Ioan B., de 57 ani.
BOZOVICI – Omul de afaceri, însoţit de numeroşi specialişti, a vizitat joi Valea Almăjului.
REŞIŢA – Duminică, 6 februarie, de la ora 11.00, U Reşiţa – HCM Baia Mare, în LN de handbal feminin.
REŞIŢA – În această perioadă, componenţii Centrului Olimpic de lupte juniori, de la Reşiţa, se află la Izvorani, un complex sportiv modern, pentru un stagiu de pregătire care se va încheia în data de 24 februarie a.c.