Caraş-Severin, Romania
Arhivă

iulie 2011

Browsing

REŞIŢA – La vârful fotbalului judeţean s-au stabilit noi responsabilităţi în activitatea organizatorică. Printre subiectele dezbătute în cadrul ultimei şedinţe a Comitetului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin s-a aflat şi statutul vicepreşedintelui Nicodim Macarie, în cadrul forului judeţean.

REŞIŢA – Componenţii echipei CSM Şcolar au revenit acasă, duminică dimineaţă, după stagiul de cinci zile efectuat pe Muntele Semenic. Antrenorii Leontin Doană şi Valentin Boşca au avut la dispoziţie 25 de jucători, printre care mulţi juniori. Din păcate, nu au avut parte de o vreme prea bună, programul de pregătire fiind afectat de reprizele de ploaie torenţială.

REŞIŢA – Lucrătorii Poliţiei municipiului de pe Bârzava au fost sesizaţi cu privire la faptul că în cursul nopţii de 29/30 iulie, doi tineri au sustras dintr-un imobil situat pe str. Revoluţiei din Decembrie un monitor şi o unitate de calculator.

REŞIŢA – Aşa cum v-am mai informat, de mai bine de o lună, plafonul pentru medicamentele prevăzute în programul naţional antidiabet s-a terminat. Prin urmare, farmaciile, chiar dacă au pe stoc antidiabetice orale şi insulină, au refuzat iniţial să le mai elibereze, neştiind dacă îşi vor recupera banii pentru ele.

Când îi spui cuiva „măi, animalule!“, înseamnă că vrei să-l insulţi. Adică îl consideri o fiinţă inferioară, primitivă, care se lasă pradă instinctelor primare. Omul însă a evoluat, a depăşit acest nivel. Inteligenţa noastră ne-a dat posibilitatea să fim creatori – am dat naştere unor concepte precum dragoste, religie, onoare, orgoliu. Principii pentru care suntem dispuşi să murim, şi, mai ales, să ucidem.