REŞIŢA – Doi tineri din municipiu vor să întreprindă o expediţie către vârful Kilimanjaro.
REŞIŢA – Timp de două zile, în perioada 26-28 februarie, la Arad a avut loc o expoziţie de utilaje agricole, organizată de o societate germană de profil şi de o cunoscută bancă italiană.
REŞIŢA – Juniorii I reşiţeni sunt neînvinşi în Campionatul Naţional de handbal.
REŞIŢA – Departe de a spune că cineva nu-şi face treaba, raportul Direcţiei de Patrimoniu e jalnic.
BĂILE HERCULANE – Consiliul Local al oraşului de pe Valea Cernei a retras săptămâna trecută titlul de „cetăţean de onoare“ fostului ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, şi omului de afaceri Iosif Armaş.
REŞIŢA – Datorită degradării căii de rulare a tramvaielor, ce a afectat şi partea carosabilă, azi, 1 martie, încep lucrările de reparare a tronsonului de drum din zona Triaj, pe sensul de mers Centrul Civic-Lunca Bârzavei.
REŞIŢA – Când vine vorba despre piaţa muncii din judeţul nostru, se poate spune că lucrurile sunt tot mai imprevizibile.
Pantofarul umblă cu papucii găuriţi, croitorul în haine rupte, iar judeţul care a dat câştigătorul unui Urs de Argint n-are nici măcar un singur cinematograf. Ironic, nu?
MOLDOVA NOUĂ – Aleşii locali din Moldova Nouă s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute în şedinţă ordinară de lucru.
REŞIŢA – La „Târgul de nunţi“, viitorii miri reşiţeni au căutat în special rochia de mireasă dar şi oferte pentru serviciile de amenajare a sălii.