REŞIŢA – Sâmbătă, de la ora 11.00, „U“ Reşiţa – H.C.M. Baia Mare, în L.N. de handbal feminin.
REŞIŢA – Reşiţenii au repurtat un nou succes în etapa a XII-a a Campionatului Naţional.
CARAŞ-SEVERIN – Nici un obiectiv turistic din judeţ nu se află pe lista de investiţii a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
REŞIŢA – Prima zi a probei de evaluare a competenţei în limba maternă a fost parcursă cu succes de liceenii cărăşeni.
REŞIŢA/CORNUŢEL – Doi şoferi au plătit cu vârf şi îndesat o singură clipă de neatenţie şi câţiva kilometri pe oră în plus.
REŞIŢA – Pentru a nu se mai fura capacele de canal, primăria şi Poliţia Comunitară au decis ca acestea să fie înlăturate…
REŞIŢA – Ieri, sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin a găzduit seminarul de lansare a proiectului „Cariera e în mâinile tale“, derulat de Agenţiile de ocupare din Mehedinţi, Caraş-Severin şi Hunedoara, beneficiind de o finanţare nerambursabilă de peste 1,3 milioane de euro din fondul social european, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.
REŞIŢA – Pentru că în lupta anticorupţie inspectorii DGA vor să fie mai aproape de cetăţeni, aceştia vor posta toate înregistrările acţiunilor anticorupţie şi filările în flagrant pe YouTube, unde DGA are propriul cont.
CARAŞ-SEVERIN – Judeţul nostru este prezent pe mai toate site-urile băncilor la capitolul executări silite.
REŞIŢA – O şoferiţă de 39 de ani din Reşiţa, poate prea grăbită să ajungă la destinaţie, a ajuns într-un stâlp de curent.