CARAŞ-SEVERIN – În perioada 30 ianuarie – 6 februarie, Ministerul Educaţiei organizează faza naţională a cinci olimpiade.
REŞIŢA – În urma probelor prelevate, şi examinate în laborator de angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, la nivelul judeţului, au fost identificate cu anemie infecţioasă puţin peste 200 de cabaline.
BERZOVIA – Un şofer prea grăbit a distrus trei maşini şi a băgat un om în comă, lângă Berzovia.
REŞIŢA – „Asta vrem“, spunea consilierul local Ioan Benga, referindu-se la faptul că aleşii locali au redus postul pe care îl ocupa Ion Purec, echivalent al celui de city manager.
REŞIŢA – Duminică seara, patru tramvaie erau oprite în staţia Intim. Primul se stricase. Al doilea a trebuit să meargă până la capăt de linie ca să-l tragă, dar, ajuns la Intim, s-a stricat şi el. Aşa că a venit un al treilea, care l-a împins pe cel de-al doilea, ce era tras de primul…
Cine credea că odată cu alegerile s-a încheiat şi criza politică s-a înşelat. Ea continuă şi tinde să se agraveze. Însă vestea bună e că, de această dată, ea nu va afecta decât clasa politică iar românul de rând poate savura liniştit spectacolul politicienilor care se sfâşie între ei.
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 200 de locuri de muncă sunt disponibile la acest început de săptămână în judeţ, pentru cei care sunt în căutarea unui job. De remarcat că există o ofertă ceva mai consistentă atât la Reşiţa, cât şi în localităţile mai mici, cum sunt Băile Herculane, Oţelu Roşu sau Bocşa. Cei care vor să aplice pentru unul dintre aceste locuri de muncă oferite de AJOFM nu trebuie decât să meargă la sediul Agenţiei şi să solicite încadrarea pe acel loc de muncă.
Uluită, natura a încremenit în crâncena-ncleştare a iernii. Nemiloasa suflare a crivăţului biciuie munţii şi văile din Caraş-Severin iar gerul prinde în gheara sa hapsână, tot ce-i iese-n cale.
REŞIŢA – Echipa profesorului Victor Moroiu a câştigat Zona Reşiţa, din cadrul „Cupei Liceelor“.
REŞIŢA – Guvernul a numit în funcţia de subprefect a judeţului Caraş-Severin pe Nicolae Verindeanu, în locul lui Dorel Adrian Ursu.