REŞIŢA – Fiecare ban folosit în cadrul proiectelor din judeţul Caraş-Severin va fi verificat.
CARANSEBEŞ – Poliţiştii comunitari au descoperit aproape 5.500 de lei la un cetăţean care cerşea în Caransebeş.
REŞIŢA – Fotbalul caransebeşean a revenit în eşalonul trei, după mai mulţi ani, prin C.S. Autocatania.
REŞIŢA – Un reşiţean a fost prins de inspectorii în construcţii în timp ce demola fără autorizaţie prin apartament.
REŞIŢA – Oameni de afaceri străini s-au întâlnit vineri la Reşiţa cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene.
REŞIŢA – În anul 2010, pe raza secţiei L1 Caransebeş vor fi executate un număr de cinci lucrări de reabilitare.
REŞIŢA – Vineri a fost programată etapa a IX-a a Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă 2010. La start s-au prezentat 42 de piloţi, printre care s-au aflat şi doi dintre favoriţii acesteia, la grupele la care au concurat, Lucien Hora şi Christian Nistoran, de la U.C.M.R.
REŞIŢA – În vreme de criză, statul taie unele salarii, sumele retrase neajungând însă în bugetul de stat…
CARANSEBEŞ – Începând cu luna septembrie a acestui an, Casa Municipală de Cultură „George Suru“ din Caransebeş desfăşoară o serie de evenimente culturale printre care şi cea de-a IX-a ediţie a concursului şi Festivalului naţional de epigramă „Apostrof“, eveniment programat pentru zilele de 4 şi 5 septembrie.
BOCŞA – Spune Gabriela Şerban, directorul instituţiei bocşene, care a beneficiat recent de o nouă donaţie de carte.
