BRATCA - După ce luni, o tânără de 22 de ani a născut spontan pe holul secţiei de Diabet a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, unde se afla internată pentru echilibrarea nivelului glicemiei, joi o altă tânără a născut în ambulanţă.
HUNEDOARA – Târgul de vechituri din Hunedoara se mută, începând din această sâmbătă, pe platoul acoperit de pe strada Cerbului.
Procurorii l-au trimis în judecată, în lipsă, pe orădeanul F.A. Gheorghe Szilaghi (27 ani) pentru furt calificat şi conducere fără permis.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost trimis în judecată, în dosarul 1519/111/2008, pe orădeanul Alexandru Horvath (39 ani), acuzat de omor.
Bucureşti/Oradea – În fiecare an, se înregistrează la nivel mondial 17 milioane de decese care au ca şi cauză principală bolile cardiovasculare. Cele mai periculoase boli cardiovasculare sunt cardiopatia ischemică, atacurile cerebrale şi hipertensiunea arterială.
ARAD – Cristian Stragea are semnale că se pregăteşte un jaf de proporţii în composesorate.
Bucureşti – La festivitatea de lansare de la Bucureşti, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost mandatat să ia cuvântul ca reprezentant al candidaţilor din două zone (Arad, Caraş, Timiş, Hunedoara, respectiv, Bihor, Satu Mare, Baia Mare, Bistriţa Năsăud.
Vărşand - La P.T.F. Vărşand, pe sensul de ieşire din ţară, în cursul zilei de 10.04. a.c., în jurul orelor 19.30, o persoană de sex masculin a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate românească. Comunicat
Vineri, elevi ai Liceului German “Adam Muller Guttenbrunn” au participat la o acţiune de curăţenie în Parcul “Spartacus” din vecinătate, mai precis pe malul Mureşului în Aradul Nou. ![]()
ARAD – În urma controalelor efectuate, poliţiştii rutieri au aplicat 200 de sancţiuni contravenţionale şi peste 300 de puncte de penalizare în urma controalelor efectuate. Agenţii de circulaţie au reţinut zece permise auto şi patru certificate de înmatriculare. Valoarea amenzilor acordate de aceştia se ridică la 12.215 lei.
