Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2008

Browsing

ARAD – Eliminarea părinţilor naturali din procedura încuviinţării adopţiei copilului lor este o deficienţă a legii, a constatat Curtea Constituţională, care, invocând Convenţia europeană privind adopţia, a decis ca exprimarea consimţământului familiei fireşti să se facă la momentul încuviinţării înfierii.

ORADEA - Dezisecţia, deratizarea şi combaterea larvei miniere care distruge castanii au rămas în coadă de peşte după ce aleşii locali, întruniţi în şedinţa ordinară de luna trecută nu au votat concesionarea acestor servicii.

Cluj-Napoca. După terminarea partidei dintre Universitatea Transilvania şi HC Napoca, încheiată cu scorul de 50-25 pentru liderul la zi al Diviziei A la handbal masculin, jucătoarele de la „U” Trustul CRE şi-au făcut apariţia pe parchetul din Sala Sporturilor.

DEVA – Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, instituţii administrative judeţene şi partenerii culturali din ţară, a pregătit, pentru perioada 7 – 12 aprilie 2008, al IV -lea Congres Româno-Elveţian, ce va avea loc la Deva.