REŞIŢA – În viitorul apropiat, „Alexandru Popp“ va avea construcţie proprie, pe care conducerea unităţii de învăţământ a solicitat-o.
CARANSEBEŞ – Municipalitatea vrea să extindă platforma industrială a Caransebeşului.
TIMIŞOARA – Poliţiştii comunitari le-au atras atenţia vânzătorilor ambulanţi să practice comerţul numai cu autorizaţie!
REŞIŢA – Administratorii IMM-urilor din judeţ s-au arătat interesaţi de seminarul „Soluţii pentru dezvoltarea IMM-urilor“.
VULCAN – Meşterii populari sunt invitaţi la nedeie. Cea de-a treizeci şi şasea ediţie a Nedeilor Vulcănene, sărbătoare tradiţională în Valea Jiului, va cuprinde în acest an şi un târg naţional al meşterilor populari.
REŞIŢA – Preţurile carburanţilor din staţiile Petrom au depăşit pragul de 4 lei/litru.
REŞIŢA – În pofida eforturilor autorităţilor, în judeţ încă există o problemă cu medicii.
CARANSEBEŞ – Administraţia municipiului aşteaptă fondurile europene pentru schimbarea conductelor de apă.
REŞIŢA – Poliţiştii de frontieră din Caraş-Severin au depistat în apropierea graniţei, un deţinut, care evadase în urmă cu câteva zile din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Nicolae Struţi, în vârstă de 32 de ani evadase din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Drobeta Turnu Severin, unde executa o pedeapsă de nouă ani, fiind condamnat pentru tâlhărie.