REŞIŢA – Acest flagel al societăţii româneşti a ajuns în dezbaterea liceenilor din două judeţe. Video
ORAVIŢA – Aproape 100 de kilograme de peşte fără doumente de provenienţă au fost confiscate.
REŞIŢA – În ultima şedinţă a Consiliului Local a fost aprobat proiectul de hotărâre privind scoaterea din domeniul public şi trecerea în domeniul privat al municipiului Reşiţa a unor terenuri şi vânzarea acestora prin licitaţie publică.
REŞIŢA – Consilierii locali s-au confruntat cu o dilemă în timpul supunerii la vot a unui proiect de hotărâre.
REŞIŢA – Locuitorii municipiului care vor achita integral până la data de 31 ianuarie 2009 restanţele înregistrate până la sfârşitul anului 2008 vor fi scutiţi de la plata dobânzilor penalităţilor şi majorărilor de întârziere.
CARANSEBEŞ – Caransebeşenii care nu au apucat să viziteze încă expoziţia de reptile, mai au timp să o facă până la sfârşitul acestui an, pentru că organizatorii expoziţiei şi-au prelungit şederea în municipiul de pe Sebeş până la începutul lunii ianuarie.
REŞIŢA – Discuţiile cu privire la vaccinarea anti HPV a fetiţelor de clasa a IV-a sunt departe de a se fi sfârşit.
REŞIŢA – „Fulgi, steluţe, Moş Crăciun. Datinile la români“ este numele proiectului derulat, în perioada 2-19 decembrie, de Grădiniţa PP4 „Riki Priki“ din municipiu.
CARANSEBEŞ – Competiţia a fost organizată de Clubul Copiilor şi Elevilor, în parteneriat cu municipalitatea.
REŞIŢA – Viceprimarul Tiberiu Pădurean se va deplasa în Suedia pentru a participa la seminarul „Energie din resurse regenerabile şi deşeuri – experienţa suedeză“.
