DEVA – Teatrul Municipal Deva trece în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, de la 1 ianuarie 2009. Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei de vineri a Consiliului Local Deva, motivaţiia fiind aceea că, modificările legislative survenite pe parcursul anului 2008 au dus la diminuarea bugetului local al municipiului Deva.
NADLAC - Un turc care intenţiona să iasă ilegal din România a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Nădlac cu… acte bulgăreşti falsificate. Poliţiştii şi-au dat seama că au de-a face cu un fals şi l-au reţinut pe turc.
ARAD – Un garaj situat în Piaţa Sporturilor, plin cu saltele şi materiale textile, a luat foc sâmbătă. Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad au intervenit în cel mai scurt timp şi au reuşit să stingă incendiul înainte să producă pagube semnificative.
Timişoara – Campania pentru pedalare continuă, de data aceasta cu o acţiune menită să atragă atenţia asupra măsurilor de siguranţă pe care ar trebui să şi le ia în trafic conducătorii vehiculelor pe două roţi, dar şi şoferii în ceea ce-i priveşte pe biciclişti.
VOITEG – În data de 21 noiembrie 2008, la orele 20.40, pe DN.58 B, Km 61+650m, în afara localităţii Voiteg, judeţul Timiş, conducătorul auto Bogdan T. de 27 ani, din Bozovici, aflat la volanul unui BMW, a lovit o autoutilitară. Şoferul din Bozovici a murit în urma accidentului. ![]()
REŞIŢA – Veniturile salariale ale cărăşenilor au crescut, faţă de ultima lună a lui 2007, de la 1.011 la 1.012 lei.
CARANSEBEŞ – Pentru modernizarea sălii de sport de la Grupul Şcolar Forestier va fi realizată o investiţie de 1,4 milioane lei.
