REŞIŢA – Deşi declară că nu au bani şi preţurile sunt exagerat de mari, reşiţenii sunt unii dintre cei mai pasionaţi clienţi. Pentru a demonstra acest lucru nu este nevoie de studii ci doar de o simplă plimbare prin supermarket-urile municipiului nostru.
REŞIŢA – Premierul Tăriceanu avertizează că o majorare cu 50% a salariilor poate arunca economia ţării în aer.
REŞIŢA – Cu prilejul Zilei Cehilor, la CJ s-au purtat discuţii politice, economice şi de dezvoltare regională.
REŞIŢA – Asociaţiile de locatari şi cei care locuiesc la casă ar putea accesa, chiar din 2008, o finanţare nerambursabilă de 90% din suma necesară instalării de panouri solare pentru încălzire, după aprobarea reglementărilor necesare.
SADOVA – În cursul zilei de joi, 16 octombrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ din Caraş-Severin a fost solicitat să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei case din Sadova, comuna Slatina-Timiş.
Nu numai bugetarii cer salarii mai mari ci şi salariaţii din companiile private. Sindicatul Liber Nokia solicită conducerii Nokia România o majorare salarială de 50% şi acordarea unui spor de de fidelitate şi continuitate în companie. Fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu are 1.600 de angajaţi. De la 1 octombrie, aceştia lucrează câte 12 ore pe zi.
Grupul „Transylvania Java User Group“ înfiinţat la Cluj în această primăvară are invitaţi de marcă. Doi angajaţi ai firmei de software Atlassian din Polonia, Janusz Goycki şi Wojtek Seliga, vor susţine câte un discurs în 22 şi 23 octombrie, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Cluj.
Consilierii locali vor vota mâiane criteriile de eşalonare a ratelor pentru fiecare apartament inclus în programul de reabilitare termică a locuinţelor. Propunerea municipalităţii este ca eşalonarea să se facă în funcţie de salariul minim pe economie.
ARAD – Cosilierul judeţean Gheorghe Sabău se uită la banii colegilor din CJA. La finele săptămânii trecute, alesul a cerut ca mai marii instituţiei să-i pună la dispoziţie o listă cu consilierii judeţeni care fac parte din diverse AGA şi cu sumele pe care aceştia la primesc ca indemnizaţii.
