Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2008

Browsing

CLUJ. PS Florentin Crihălmeanu participă în această perioadă la cea de-a XII-a Adunare generală ordinară a Sinodului episcopilor, care se desfăşoară la Vatican. Evenimentul se va încheia în data de 26 octombrie 2008 şi are ca temă „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”.

ARAD – Alături de cele trei echipe de juniori, U14 şi U 18 la masculin şi U16 la feminin (singura competiţie juvenilă în care se joacă sâmbăta), CSŞ Gloria Arad a mai înscris o formaţie în CN de tineret (Under 20).

ORADEA – Pentru Universitatea din Agora debutul anului universitar presupune şi lansarea primelor provocări ştiinţifice de înaltă prestanţă academică. Prima provocare lansată de colectivul de la Agora este destinată iubitorilor de calcule, în perioada 9-11 octombrie fiind programată cea de-a 16-a Ediţie a Conferinţei de Matematică Aplicată şi Industrială.

CIUTELEC – Atmosferă emoţionantă la Ciutelec. Duminică, în prezenţa autorităţilor şi a numeroşi localnici, a fost inaugurat un cabinet medical care va deservi 880 de oameni. La baza proiectului stă iniţiativa  doamnei Maria Felicia Puşa Becker-Brindea, din Luxemburg, originară din Ciutelec.