REŞIŢA – Demersurile constante ale FEN privind majorarea salariilor dascălilor cu 50% şi-au atins scopul.
REŞIŢA – Municipiul de pe Bârzava s-a îmbogăţit cu un nou centru sportiv olimpic. Este vorba despre Centrul Olimpic de lupte libere juniori, care îşi va începe activitatea în zilele următoare, mai precis în jurul datei de 10 octombrie a.c.
REŞIŢA – Data de 1 octombrie, zi de sărbătoare pentru cei peste 80.000 de pensionari din judeţ.
REŞIŢA – Copiii zilelor noastre visează să ajungă la vârsta maturităţii patroni, directori sau şefi.
REŞIŢA – Funcţionarii publici afiliaţi la „Sed Lex“ ameninţă cu proteste, care pot culmina chiar cu o grevă generală, dacă Guvernul nu le va majora salariile cu 50% de la 1 ianuarie 2009.
Aflat la Constanţa la deschiderea noului an universitar, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va promulga legea privind majorarea salariilor dascălilor.
Românii care beneficiază de medicamente compensate îşi vor putea lua reţetele la orice oră şi de la orice farmacie. Asta pentru că Guvernul a decis eliminarea plafoanelor din farmacii pentru eliberarea medicamentelor compensate. Măsura se aplică începând chiar de astăzi, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Studenţii continuă protestele. Peste 100 de tineri se vor aduna mâine la prânz în faţa Ministerului Educaţiei, de unde vor pleca în marş spre Guvern. Ei cer dublarea burselor, mai multe locuri în cămine şi decontarea abonamentelor de transport public.
Deputatul independent Daniela Buruiană este verificată de Parchet pentru fals în declaraţii. Agenţia Naţională (ANI) pentru Integritate susţine că aceasta are o avere mai mare decât cea declarată.
