Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2008

Browsing

După ce au lăsat canalizarile fără capace şi au furat şinele de sub trenuri, hoţii de fier vechi au depăşit orice limită – au intrat într-o unitate militară, au tăiat ditamai tancul cu flexul şi au dus piesele metalice la un centru de colectare a deşeurilor, încasând câteva mii de lei.

Condamnat la moarte pentru ca si-a ucis cu sange rece tatal, mama vitrega, dar si fratele, americanul Gene Hathorn, in varsta de 47 de ani, si-a pregatit o iesire din scena spectaculoasa. El a acceptat propunerea artistului danez de origine chiliana Marco Evaristti de a fi transformat dupa moarte in mancare pentru pesti.

ORADEA - La sediul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea a avut loc o întâlnire între reprezentanţii mai multor instituţii bihorene, ce s-au implicat în organizarea celor două tabere de copii sinistraţi, din luna august. Aceştia au prezentat un raport cu toate activităţile în care au fost cuprinşi cei 80 de micuţi din Maramureş şi Suceava.

BOZOVICI – O comisie mixtă, formată din reprezentanţi ai Prefecturii, Inspectoratului Şcolar şi Poliţiei Caraş-Severin a efectuat recent un control privind desfăşurarea lucrărilor la campusul şcolar din localitatea Bozovici.