CARANSEBEŞ – În anul 2008, în Caransebeş au fost efectuate lucrări în vederea eliminării unor probleme existente pe liniile de căi ferate aparţinătoare Secţiei L. 1 Caransebeş.
CARANSEBEŞ – Legislativul local a aprobat, de curând, devizul general reaşezat în urma încheierii licitaţiei privind obiectivul de investiţii „Realizarea Campusului Preuniversitar la Liceul Pedagogic «C.D. Loga» din Caransebeş“.
Noi etape ale mişcării personalului didactic din judeţul Arad aferente anului de învăţământ 2008 – 2009.
Un motociclist a intrat într-un autoturism după ce şoferul maşinii nu i-a acordat prioritate de trecere. ![]()
REŞIŢA – În Caraş-Severin, procesul de distribuire a combustibilului pentru înfiinţarea culturilor de toamnă este în plină desfăşurare. Pentru aceste culturi, agricultorii primesc 39 litri de motorină la hectar, cantitate subvenţionată cu un leu pe litru.
LUPAC – Locuitorii ar vrea să curgă apă numai că, de unde nu e, nici Dumnezeu nu poate cere.
REŞIŢA – Una dintre marile probleme cu care s-a confruntat echipa masculină de handbal U.C.M.R., în ediţia precedentă, a fost „poarta“. În primul rând ca efectiv, apoi ca formă sportivă.
REŞIŢA – Aflată într-o situaţie delicată, în subsolul clasamentului Seriei a V-a a Ligii a III-a de fotbal, echipa reşiţeană este decisă să obţină vineri, 5 septembrie a.c., primele puncte.
