REŞIŢA – Miercuri, 27 august, s-a hotărât ziua în care românii vor merge la urne pentru alegerile parlamentare din acest an. Reprezentanţii Guvernului au anunţat ieri că scrutinul se va ţine pe data de 30 noiembrie a.c.
REŞIŢA – Consiliul Judeţean şi o serie de primării din judeţ au bani pentru plata salariilor doar până în septembrie. Însă există şi primării care nu reuşesc să-şi cheltuiască sumele de bani pe care le-au primit de la Guvern. Afirmaţiile aparţin preşedintelui CJ, Sorin Frunzăverde, şi au fost făcute miercuri în cadrul unei conferinţe de presă. ![]()
Persoane din cortegiu au aruncat sticle în jurnalişti şi i-au ameninţat. Jurnaliştii prezenţi la Craiova nu au fost protejaţi de ofiţerii de la SPIR, iar poliţiştii de la Rutieră au fost complet depăşiţi de situaţie.
Premierul Tăriceanu a declarat astăzi că securitatea energetică este o prioritate şi România doreşte să consolideze o viziune comună pe acest subiect cu SUA, în special în privinţa relaţiei cu partenerii din zona Mării Negre şi a Caucazului.
Bebeluşul din Bangladesh, născut cu două capete a murit la domiciliul familiei sale din cauza unor complicaţii respiratorii şi a febrei ridicate, potrivit AFP.
Cinci soldaţi britanici, resposabili de protecţia reginei Elisabeta a IIa, au fost demişi din funcţie după ce au fost depistaţi pozitiv la un test pentru consum de droguri, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării.
BREBU NOU – Cadre ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin au fost sesizate în toiul nopţii cu privire la faptul că în comuna Brebu Nou, sat Gărâna a izbucnit un incendiu care a afectat un număr de cinci imobile, incendiu localizat şi stins în urma intervenţiei pompierilor militari din cadrul I.S.U. Semenic. ![]()
REŞIŢA – Clubul Sportiv „Tibiscus“ organizează în perioada 27-31 august a.c. un tur ciclist al Banatului Montan. În competiţie sunt angrenaţi zece sportivi care vor parcurge un traseu de aproximativ 530 de kilometri.
REŞIŢA – Responsabilitatea tehnicianului U.C.M.R. a crescut, după ultimele opt achiziţii ale clubului.
REŞIŢA – Clasamentul a fost mai puţin important în această competiţie dedicată micilor fotbalişti.
