BĂILE HERCULANE – Mai mulţi angajaţi ai primăriei staţiunii de pe Cerna vor să acţioneze în judecată un consilier local.
CORNEA – Locuitorii comunei au ajuns în pragul exasperării din cauza Drumului European 70 – drum ce străbate localitatea. Oamenii nu mai au linişte, nici ziua şi nici noaptea.
REŞIŢA – La sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Caraş-Severin, a avut loc, pe 5 martie a.c., o întâlnire de lucru care a avut ca scop evitarea încălcării legislaţiei în domeniul protecţiei mediului.
REŞIŢA – Societatea AquaCaraş va sista în data de 6 martie a.c., între orele 9.00.-15.00., furnizarea apei potabile în municipiul Reşiţa, în zona Centrului Civic şi Valea Domanului.
ARAD – Echivalentul în lei al „trusoului bebe” acordat de guvern a ajuns, până acum, la 23 de nou-născuţi din judeţul Arad. 150 de lei este suma primită de părinţii fiecăruia.
CARANSEBEŞ – Una dintre instituţiile de importanţă vitală pentru municipiu, Substaţia de Ambulanţă, se confruntă cu probleme serioase care, cu toate eforturile depuse de angajaţi, îşi pun amprenta pe calitatea serviciilor.
REŞIŢA – Ziarul Timpul a scris recent despre decizia Comisiei Judeţene de Fond Funciar (CJFF) privind Comunitatea de Avere, decizie nu prea favorabilă acestei asociaţii, mai ales că nu s-a validat nici o suprafaţă de teren forestier din Valea Almăjului.
REŞIŢA – După articolul despre averile consilierilor locali, cititorii noştri s-au interesat şi de averile consilierilor judeţeni. Oamenii cred, aşa cum ne-a spus un cititor fidel, dl Petru Ursu, „că un consilier judeţean se poate îmbogăţi mai repede datorită funcţiei“.
REŞIŢA – În cadrul întâlnirii din 5 martie, dna Simianţu, dezamăgită de indiferenţa autorităţilor, le-a spus părinţilor că „de la 1 iulie 2007 trebuie să părăsim grădiniţa“.
