REŞIŢA – Tinerii reşiţeni care au participat la Forumul T au luat parte la discuţii.
REŞIŢA – Conform specialiştilor în municipiul nostru există şi zone de risc, una dintre ele este zona Muncitoresc.
REŞIŢA – Prezent la Forumul T, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), maior Sorin Axenti, a declarat următoarele.
CARANSEBEŞ – Până la 1 decembrie a.c., caransebeşenii vor putea vedea cum va arăta monumentul pe care administraţia locală intenţionează să-l amplaseze între Biserica Catolică şi Catedrala „Învierea Domnului“ din Centrul Civic al municipiului.
CENAD – Românii dau dovadă de inventivitate când vine vorba de încălcarea legii.
REŞIŢA – La sediul Federaţiei Internaţionale de Handbal a avut loc marţi tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul cupelor europene.
REŞIŢA – Valoarea creditelor contractate de carăşeni depăşeşte suma de 400 de milioane de lei noi.
REŞIŢA – Truda sătenilor de a obţine roade bogate este prea puţin răsplătită.
Cluj-Napoca. Echipa de baschet U Mobitelco a fost eliminată din ultimul tur preliminar al EuroCup de grecii de la PAOK Salonic.
HUNEDOARA – Locul retrogradabil ocupat la finalul turului de Corvinul 2005 a provocat un val de demisii în cadrul clubului hunedorean.
