TIMIŞ - Uniunea Europeană nu le spune prea multe. În schimb cred cu tărie în ceea ce le spune preotul, mai apoi primarul, profesorul sau învăţătorul şi chiar poliţistul. UE…mai încolo.
ORAVIŢA – Administraţia oraşului este a doua din Caraş-Severin, după cea din Băile Herculane, care a apelat pentu finanţarea unor proiecte la emisiunile de obligaţiuni.
REŞIŢA – Admiterea în învăţământul postliceal va fi organizată, anul acesta, într-o singură sesiune, în perioada 10-14 septembrie 2007.
CARANSEBEŞ – Sunt derulate mai multe proiecte care vizează prevenirea inundaţiilor.
REŞIŢA – În zilele de 10 şi 11 august a.c., la Vârşeţ (Serbia), s-a desfăşurat un puternic turneu internaţional de fotbal pentru copii născuţi între anii 1994-1996.
REŞIŢA – Teatrul „G. A. Petculescu“ deschide stagiunea 2007/2008.
REŞIŢA – Ziarul Timpul a scris despre demisiile inspectorilor şcolari Gheorghe Magas şi Florica Molnar.
ARAD – În trecere prin Arad, în drum spre Ungaria, fostul ministru al mediului, Petru Lificiu, actualmente preşedinte al Partidului Ecologist din România, a avut o scurtă întrevedere cu preşedintele filialei judeţene, Doru Orban, care l-a pus la curent cu ultimele pregătiri pentru Conferinţa judeţeană.
TIMIŞ – Descoperire macabră în Valcani. O localnică şi-a găsit socrul spânzurat de o grindă a acoperişului.
TIMIŞOARA – Claxoane, cozi de maşini şi nervi întinşi la maxim pe Calea Şagului! ![]()
