Fosta componentă a trupei Spice Girls a dat naştere unui băieţel, care se va numi Beau.
Dupa incredibila licitaţie de pe eBay cand s-au dat 200 de dolari pentru un borcan cu aer colectat din apropierea actriţei Angelina Jolie, acum, un credincios a dat 1500 de dolari pentru o pată de murdărie de pe podea care seamănă cu chipul lui Iisus.
Opinia publică dintr-un orăşel din statul american Colorado a fost şocată când a aflat că un preot a făcut jogging în costumul lui Adam, relatează AP.
Controversata Hilton face eforturi considerabile pentru a-şi reabilita imaginea publică, iar cea mai recentă ipostază în care a fost surprinsă a trezit cel puţin două
întrebări pe buzele tuturor.
În timp ce unii actori primesc stele pe cunoscutul bulevard din Hollywood, Walk Of Fame, alţii rămân fără cunoscutele simboluri.
Senzuala actriţă Angelina Jolie a dezvăluit că iubirea pentru Brad Pitt a transformat-o în aşa fel încât a renunţat la aventurile cu femei.
Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, şi cel al Boliviei, Evo Morales, au semnat ieri o înţelegere în valoare de 600 de milioane de dolari, care va lansa cooperarea între companiile energetice de stat ale celor două ţări.
Discuţiile referitoare la resursele Oceanului Arctic se amplifică după ce şi Canada şi-a arătat interesul faţă de acest subiect, prin anunţul făcut de primul ministru canadian, Stephen Harper.
Şanse de eliberare a sud-coreenilor răpiţi în urmă cu trei săptămâni de către talibani, în Afganistan.
Cine are curajul să-l reclame pe patronul Jiului, Alin Simota, că nu şi-a primit banii, ia bătaie.
