ORADEA – Începând cu 1 ianuarie 2008, persecutaţii din motive etnice vor primi indemnizaţie dublă, potrivit informaţiilor furnizate de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Bihor.
Astăzi e mare sărbătoare în familia „Blue Sky”.Instructorul-coordonator, Laurenţiu Petrişor îşi aniversează ziua de naştere. Sportivii clubului i-au făcut cadou victoriile obţinute pe linie la ultimul concurs organizat şi găzduit în oraşul nostru.
ORADEA – Bazinul olimpic găzduieşte primul turneu final al CN de polo juniori III, cu participarea echipelor CS Crişul, Dinamo, Triumf Bucureşti, Colegiul „Emil Racoviţă” Bucureşti, CSM Cluj-Napoca şi Viitorul Cluj-Napoca.
ORADEA – Zvonurile lansate de presa centrală, conform cărora calificativul „grad limitat de încredere”, acordat de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământ (ARACIS) Universităţii din Oradea ar putea atrage după sine desfiinţarea instituţiei sunt complet nefondate, a fost concluzia conferinţei de presă susţinute ieri de rectorul Cornel Antal şi câţiva colaboratori de-ai săi.
ORADEA - Pentru a marca mica victorie obţinută săptămâna asta, când Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a decis oprirea temporară a proiectului de amenajare a Malurilor Crişului, verii orădeni invită orădenii la iarbă verde, în centrul oraşului.
ARAD – Un număr de 11 ferme ale americanilor riscă să fie închise din cauza ilegalităţilor comise.
CARANSEBEŞ – Conform comunicatului primit din partea Episcopiei şi semnat de preotul Cristian Franţ, un număr de 40 de lăcaşuri de cult din judeţ îşi vor serba hramul în data de 15 august.
REŞIŢA – Compania Regiotrans Braşov este cea care are închiriată liniile de cale ferată între Reşiţa şi Voiteni şi între Berzovia şi Oraviţa.
ARAD - Agenţii Secţiei 1 de Poliţie Vlaicu, îi cercetează în stare de libertate pe Vasile P., de 33 de ani, Alin Mihai A., de 26 de ani, Florin Viorel V., de 23 de ani, Flavius Cosmin C., de 21 de ani şi Dan Ion C., de 17 ani, toţi din Arad, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
ARAD – Reprezentanţa Registrului Auto Român din Arad, îşi va desfăşura activitatea pe baza programării activităţilor specifice R.A.R., începând cu data de 13 august 2007.
