Arad - S-a găsit sursa înţepăturilor în cazul celor 11 tunisiene care au ajuns intoxicate duminică la spital.
Frumuseţile Aradului au fost admirate, într-un moment de repaus din lungul Tur al Europei, de către mai mulţi ciclişti polonezi.
ORADEA – Întreaga lume medicală orădeană, pacienţii şi cunoştinţele nu-şi pot reveni din şocul cauzat de moartea celui care a fost un renumit medic de familie, coleg şi tată a trei copii.
Budapesta - Institutul Cultural Român din Budapesta aduce la cea de-a V-a ediţe a Festivalului castraveţilor de la Micherechi-Ungaria , care va avea loc în 11-12 august doi artişti de o factură specială: un umorist de excepţie, Ion Barbu şi un cântăreţ din frunză, Nucu Pandrea.
ICR Budapesta
Arad - Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad a demarat procedura de revizuire a Planului Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului. ![]()
![]()
![]()
Arad - Responsabilii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Arad speră ca până la sfârşitul anului viitor să se mute în casă nouă, asta mai ales datorită faptului că, licitaţia pentru desemnarea constructorului a avut loc.
Vinga - În urma unui control efectuat la SC Cristal Vinga, comisarii Gărzii Financiare Arad (GFA) au constatat că în această unitate se vindeau ţigări nemarcate.
Bucureşti – În 17 septembrie, (odată cu prima zi de şcoală) începe marea bătălie pentru aderarea la un fond de pensii privat (pilonul II) pentru angajaţii cu vârsta sub 45 de ani.
REŞIŢA – Două grupe ale juniorilor au plecat azi la Vârşeţ, pentru a participa la un turneu internaţional de fotbal.
