REŞIŢA – Unii conducători de instituţii au cu ce să se laude, alţii au averi mai modeste şi poate sunt mai liniştiţi.
REŞIŢA – La începutul acestei luni a fost privatizată şi calea ferată dintre Berzovia şi Oraviţa.
HUNEDOARA – Circulaţia pe E 68, între Deva şi Arad, a fost blocată în noaptea de luni spre marţi, timp de peste patru ore, din cauza unui grav eveniment rutier în care au murit trei cetăţeni austrieci, iar un maghiar şi un român au fost grav răniţi.
DEVA – Medicii pot prescrie reţete, valabile 90 de zile, pentru pacienţii cu afecţiuni cronice stabile. Măsura vizează pacienţii cu boli cronice stabilizate şi cu schema terapeutică stabilă.
REŞIŢA – Pilotul de la Caraş Moto Racing Reşiţa s-a impus la clasa 125 cmc, în etapa de la Belgrad.
În premieră, după mulţi ani, Aradul baschetbalistic nu figurează cu nici un nume pe lista jucătoarelor convocate sub tricolor, la lotul naţional de senioare.
REŞIŢA – Restaurantul „Capitol“, din cartierul Lunca Bârzavei (Piaţa Agroalimentară Reşiţa Nord), găzduieşte mâine, cu începere de la ora 11.00, şedinţa Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin cu delegaţii echipelor care activează la nivelul Ligiilor a IV-a şi a V-a.
REŞIŢA – La mijlocul săptămânii viitoare, mai precis joi, 15 august 2007, va avea loc, la Bucureşti, şedinţa staff-ului Agenţiei Naţionale pentru Sport cu directorii direcţiilor de sport din teritoriu.
