MOLDOVA NOUĂ – După luni de aşteptare, Moldomin îşi reia activitatea cu peste 300 de angajaţi şi o investiţie imensă.
REŞIŢA – Joi, 7 iunie 2007, s-au împlinit 87 de ani de la cea mai mare catastrofă minieră din istoria României.
DEVA – Fabian Teuşan, fundaşul de la Jiul Petroşani, a declarat că va mai sta cel puţin un sezon în Vale, dar a precizat că a fost contactat de oficialul clubului Steaua, Valeriu Argăseală.
HUNEDOARA – Vineri dimineaţă, 16 părinţi au reclamat către conducerea Şcolii Generale Nr. 12 din Hunedoara comportamentul unei angajate a Centrului de zi, motivând că aceasta adresează cuvinte jignitoare copiilor lor, majoritatea de etnie rromă.
ARAD – ACU Vasile Goldiş Arad a învins, pe terenul Motorul din Aradul Nou, în ultima etapă a sezonului pe Unirea Sânnicolaul Mare cu 2-1 (0-1), la capătul unei partide ce nu a fost deloc una de vacanţă.
ARAD – La festivitatea de premiere a câştigătoarei Cupei României, faza judeţeană, oficiată de … şoferul preşedintelui AJF Arad, cel mai fericit personaj a fost Gheorghe Feieş.
ARAD – Contestat de d-na Onu, chiar şi-n timpul partidei, profesorul Ioan Herman (ACU VasileGoldiş Arad) a fost înconjurat la finalul partidei cu Unirea Sânnicolaul Mare de către elevii săi, care l-au aruncat în sus, manifestându-şi astfel sprijinul pentru un antrenor care şi-a îndeplinit obiectivul – menţinerea în eşalonul trei fotbalistic al ţării - dar care se află în dizgraţia preşedintelui echipei din Aradul Nou.
ARAD – Unul dintre stâlpii apărării echipei UTA, Daniel Chiriţă, intenţionează să urmeze o carieră de conducător, după ce va renunţa la fotbal.
ORADEA – 594 dintre cei 612 agenţi economici care au fost controlaţi în luna mai de către inspectorii Gărzii Financiare (GF) Bihor au fost găsiţi cu nereguli. Numărul mare de de contravenţii este, în opinia comisarului-şef Călin Gal, strâns legat de debutul sezonului estival.
ORADEA – Corina Domocoş a fost aleasă săptămâna trecută pentru încă un mandat de patru ani la conducerea Baroului de Avocaţi Bihor, adunând mai multe voturi decât contracandidaţii săi Dorin Caba şi Lucian Chisăliţă la alegerile găzduite marţi de Casa de Cultură a Sindicatelor.
