ARAD – Probleme la sânge. Centrul de transfuzii Arad a fost solicitat să ofere o mână de ajutor altor centre din ţară, deşi nici situaţia de la Arad nu e neapărat roză.
ARAD – FRF-ul a luat în considerare memoriul depus de „vameşii” nădlăcani şi a decis reprogramarea partidei dintre Lotus Felix şi Victoria Nădlac. Meciul va avea loc marţi, 29 mai, ora 18.
ARAD – Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” găzduieşte, în aceste zile, o delegaţie de 12 elevi şi 2 profesori de la „Friedrich Flick” Gymnasium din Kreuztal, Germania.
ARAD – Primăria speră că mute Spitalul TBC în altă locaţie. Actuala clădire a Spitalului TBC a fost retrocedată în anul 2004 Episcopiei Ortodoxe şi, ca atare, investiţiile autorităţilor în clădire sunt interzise.
ARAD – Ultimele pregătiri pentru referendumul din 19 mai vizează, printre altele, un control al angajaţiilor Prefecturii la secţiile de votare din municipiu şi judeţ.
REŞIŢA – Proiectul „Întărirea capacităţii Oficiului Transfrontalier pentru Promovarea Afacerilor România – Serbia (OTPA RO – SRB) prin organizarea de seminarii, vizite de informare-documentare şi promovarea serviciilor pe care le oferă, în cadrul unui parteneriat între camerele de comerţ din Reşiţa, Zrenjanin, Pančevo, Požarevac şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin“, a intrat în cea de a şasea lună de implementare.
FOROTIC – Sosirea primăverii a readus în atenţia primăriei starea drumurilor din comună. Mai exact, din luna aprilie 2007, a fost demarată o acţiune de pietruire a străzilor.
ORADEA - Oradea are de vineri, 11 mai, un magazin de mobilă cu totul inedit. Administratorii magazinului „Renaissence” – Tom şi Kati Ross – spun că magazinul deschis pe strada Cuza Vodă nr. 18 este ceva nou pentru oraşul de pe Crişul Repede.
ORADEA – Cu aproape 84% au crescut veniturile bugetare colectate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor pe primul trimestru din 2007, comparativ cu primul trimestru din 2006. În cifre, asta s-ar traduce prin 164.576 mii de lei, comparativ cu 89.477 mii de lei în 2006.
