Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2007

Browsing

ARAD – Fraţii Antonio şi Daniel Seremet, care ultima oară au evoluat în Rugby League din Australia, vor întări lotul vicecampioanei României, Contor Group Arad. Cei doi ar putea debuta în echipa arădeană chiar sâmbătă, la Cluj, în primul meci din play-off-ul Campionatului Naţional.

BUCURESTI – Marţi, la sediul LPF, s-a definitivat programul meciurilor şi al transmisiilor TV pentru etapele 25 – 27 din Liga I, la fotbal.

REŞIŢA – În urma continuării cercetărilor au mai fost identificaţi alţi cinci complici ai acestora la plasarea bancnotelor şi anume: M.I., J.G., I.I., M.I., toţi din Verendin, şi Ş.N.L., din Băile Herculane, la care, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate s-au mai găsit un număr de 17 bancnote contrafăcute.

REŞIŢA – Evenimentul a debutat la Liceul de Artă „Sabin Păutza“, unde, sub îndrumarea prof. Simona Reţeanu şi prof. Carmen Şulţ, elevii Liceului de Artă şi ai Liceului „Traian Vuia“ au lansat o broşură de texte poetice, pe tema celor zece cuvinte francofone, pe care le-au interpretat muzical şi teatral. Ziua Francofoniei, in unitatile scolare 20.03.2007

REŞIŢA – Un număr de 150 de elevi din şcolile şi liceele reşiţene vor planta pe 21 martie a.c., începând cu ora 14.00, 150 de puieţi în zona deluroasă din cartierul Moroasa, aflată în apropierea sediului Inspectoratului Şcolar al Judeţului Caraş-Severin.

REŞIŢA – Tramvaiul este, la ora actuală, mijlocul în comun cel mai ieftin şi cel mai nepoluant. Cu toate acestea, în municipiul nostru, liniile de tramvai sunt foarte vechi şi necesită reparaţii din ce în ce mai dese.