Multe dintre divizionarele D arădene nu-şi permit un banchet precum Crişul Chişineu Criş. Chiar dacă nu a avut un sezon reuşit, lucru recunoscut chiar de primarul Gheorghe Burdan şi sponsorul principal, Ioan Cora.
Ioan Unc, de 56 de ani, din Secusigiu, recidivist, a făcut ochii mari când a primit, zilele trecute, factura la energia electrică, găsind că nu a consumat nici pe departe atât cât i se facturase.
În perioada 3 iulie – 10 septembrie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor va desfăşura o acţiune de vizare a autorizaţiilor de folosire a armelor letale, a certificatelor de deţinere arme neletale şi a autorizaţiilor pentru efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii, eliberate persoanelor juridice. Acte necesare [.doc – 23KB]
In luna mai rata lunară a inflaţiei a fost de 0,6% ceea ce face ca rata anualizată să ajungă la7,26% ceea ce confirmă temerea guvernatorului Isărescu că aceasta ar putea depăşi limita superioară a prognozei estinate (6%) cu până la un procent. Rata inflaţiei
În zona Sebiş – Gurahonţ – Hălmagiu, odată cu sosirea anotimpului călduros, se desfăşoară manifestările cultural-artistice sub denumirea de nedei. Aici predomină cântecul şi jocul popular, întreceri sportive, meşteri olari.
Jandarmii timişoreni se pregătesc de plecare. Ei au fost solicitaţi cu trupe pentru o operaţiune a Naţiunilor Unite în Sudan, Africa.
În patru locaţii din ţară încep zonele semifinale ale C.N. de juniori republicani B (mici). Printre participante şi UTA (antrenor: Florian Voinea), care speră să facă o figură frumoasă şi să-i răzbune pe colegii mai mari de club, care au eşuat în tentativa lor de a accede la turneul final.
În perioada 13 – 15 iunie 1990, minerii au ajuns la Bucureşti unde au avut loc violente lupte de stradă. Am vrut să aflăm dacă arădenii îşi mai amintesc evenimentele acelor zile.