Examenul de admitere la facultate se va desfãsura în perioada 14-26 iulie. Între 14-23 iulie vor avea loc înscrierea si probele eliminatorii, iar în perioada 24-26 iulie sunt programate probele de admitere. Taxa de înscriere este 800.000 lei, iar depunerea unei contestatii va costa 1 milion lei. VOT
În judeţul Timiş directorii de spitale se vor numi manageri şi vor rămâne pe poziţii. Luni a intrat în vigoare o nouă parte din pachetul de legi al sănătăţii.
Termenul de depunere a cererilor pentru sprijinul acordat la OUG 20/2006, la culturile de sfeclă de zahăr, soia din soiuri nemodificate genetic, plante medicinale şi aromatice, legume de cămp şi cartofi, legume de solarii şi sere reci, orzoaică de primăvară, pomi şi vie şi culturi ecologice, este data de 1 iunie, inclusiv.
Ultima etapă a Diviziei D Timiş a rezolvat problema ocupantei primului loc în clasament.
Începând cu luna iunie, agenţii economici care efectuează plăţi în numerar către bugetul general consolidat al statului vor fi obligaţi să prezinte la trezorerii foile de vărsământ semnate şi ştampilate.
Continuă nebunia cu gripa aviară. Molima îi loveşte cel mai rău pe bieţii ţărani, pentru care o găină valorează mult mai mult decât cele 180.000 de lei pe care le plăteşte statul pentru păsările incinerate.
Un român, suspect într-un caz de crimă şi tâlhărie comis în Italia vineri, a fost reţinut de frontieriştii din PTF Borş. În bagaje au fost găsite patru kilograme de bijuterii din aur, care – potrivit poliţiştilor – ar fi aparţinut victimei.
Coloman Edeleni s-a arătat extrem de nemulţumit de laptopurile pe care aleşii locali urmează să le primească sub formă de cadou şi a anunţat Primăria că nu îl doreşte.
Conform datelor publicate de Banca Naţională a României, la sfârşitul lunii aprilie, băncile arădene aveau 339.343 clienţi. Cei mai mulţi sunt persoanele fizice, 312.593 la număr.
Zona centrală este primul tronson care va intra în reabilitare în cadrul amplului program de refacere a şoselei între Fortuna şi Gara Aradul Nou.