Consolaţi cu ideea retrogradării, utiştii vor să-şi mai spele din imagine în ultimele patru etape ale campionatului. Cel puţin aşa gândeşte directorul sportiv al clubului, Marcel Coraş. Ca el, poate, şi alţii. Cu „detergentul” avem o problemă.
În perioada 8-16 mai a avut loc la CRAFT Training-ul de Antreprenoriat desfăşurat în cadrul programului internaţional EMPRETEC.
Comunitatea italiană din Timişoara a decis să se implice în procesul de reintegrare a deţinuţilor aflaţi în Penitenciarul de maximă siguranţă din Timişoara.
Garda de Intervenţie Făget a intervenit, în noaptea de duminică spre luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o şiră de paie din satul Bucovăţ, comuna Dumbrava.
La Şcoala Generală Nr. 5 Arad – s-a desfăşurat faza judeţeană a Concursului Naţional „Democraţie şi Toleranţă”, coordonat de prof. Paşcalău Maria, directorul şcolii şi d-nele profesoare Lazăr Daniela şi Mihoc Sigina.
Preoţimea Ortodoxă Română din protopopiatul Arad întrunită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Timotei într-o şedinţă electorală, luând cunoştinţă că încă se mai discută despre locul în care să fie amplasat Monumentul Marii Uniri a hotărât să facă următoarea.
În fiecare an, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” îşi trimite cei mai buni elevi la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare. Anul acesta, trei elevi ai colegiului s-au întors cu rezultate deosebite.
Miercuri vine la Bratca îndrăgita moderatoare Niculina Merceanu pentru a vedea cum merg repetiţiile ansamblului folcloric „Brătcuţa”, care va filma pe 27 mai spectacolul „Nunta, datină din moşi-strămoşi” pentru emisiunea Medalion folcloric difuzată pe TVR 2.
Viceprimarul Adrian Orza a propus soluţii pentru ca persoanele evacuate din clădiri retrocedate să aibă un acoperiş deasupra capului. În Timişoara tot mai multe persoane sunt nevoite să-şi părăsească locuinţele pentru că acestea au fost retrocedate foştilor proprietari.
Dorina Emilia S., de 23 de ani, din Arad, manevrând cu spatele autoturismul cu numărul AR 24 MIA, cu intenţia de a ieşi dintr-o parcare amplasată în apropierea Tribunalului, a acroşat un biciclist care circula regulamentar.