REŞIŢA – Conform datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică, în luna septembrie a acestui an, faţă de aceeaşi lună a lui 2005, în Caraş-Severin, producţia industrială s-a realizat în proporţie de 110%, faţă de 104%, la nivel naţional.
CARANSEBEŞ – Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului, a fost în aceste zile, gazda unui eveniment cu încărcătură culturală şi spirituală: lansarea a două cărţi ce prezintă fiecare, câte o personalitate a spiritualităţii bănăţene.
CARANSEBEŞ – Proiectul privind gestionarea deşeurilor la nivelul municipiului Caransebeş în valoare de 795 mii euro, a primit aprobarea pentru acordarea finanţării.
REŞIŢA – Cadrele didactice vor fi în grevă japoneză de luni până vineri, perioadă în care au loc dezbateri în Parlament pe tema bugetului de stat pe anul 2007, protestul profesorilor reprezentând nemulţumirea acestora faţă de procentul alocat educaţiei, anul viitor.
REŞIŢA- Recent s-a desfăşurat la Bocşa, ediţia a IV-a a Memorialului Floresu la şahrapid cu 20 de minute de gândire, competiţie rezervată atât juniorilor cât şi seniorilor.
REŞIŢA – Sesiunea de comunicări „Olimpismul contemporan şi valenţele sale“ desfăşurat la finele săptămânii în staţiunea Băile Herculane, s-a desfăşurat într-adevăr în spiritul olimpic.
REŞIŢA – Actul normativ va cuprinde numeroase modificări cu privire atât la conducătorii auto, autorităţi locale, dar şi la pietoni. Fiecare dintre aceste părţi implicate în traficul rutier, vor fi responsabile şi trase la răspundere dacă nu vor respecta legislaţia.
Noul cod rutier [.doc – 507KB]
TIMIŞOARA – Vor nu vor, autorităţile locale vor trebui să organizeze manifestări speciale la sfârşitul acestui an care să fie dedicate aderării României la Uniunea Europeană.
REŞIŢA – Familia, foştii colegi şi prieteni, l-au condus ieri pe ultimul drum, pe cel care a fost Ioan Kiss, unul dintre cei mai buni şi fideli fotbalişti ai Reşiţei, ai anilor ’70.
