Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2006

Browsing

REŞIŢA – Apetitul profesorilor pentru funcţii de conducere este scăzut. Datorită numărului mic de candidaţi, doar 10% din cele 71 de posturi vacante pentru directori, ar putea fi ocupat.

ORADEA – Situaţia din clasament a FC Bihor nu pare să-i afecteze prea mult pe unii jucători. Este cazul fotbaliştilor Grigorie Tudor, Szeles Tibor şi Cristian Oros, care îşi consumă energia în Supercupa Municipiului, competiţie care se desfăşoară la sfârşit de săptămână la Baza „5X5 Fotbal”.

REŞIŢA – Persoanele care nu beneficiază de creşterea pensiei, ca urmare a majorării valorii punctului de pensie cu 16,8%, vor primi în luna decembrie, un ajutor financiar în funcţie de pensia cuvenită, sau aflată în plată.

REŞIŢA – Problemele din sistemul sanitar, i-au adus pe sindicaliştii din Sanitas la capătul răbdării. Asistenţii medicali vor fi marţi, 21 noiembrie 2006, timp de două ore, în grevă de avertisment.

Luni, în jurul orei 10,30, la intrarea în Berzovia (din direcţia Reşiţa spre Timişoara), Matiz-ul TM-88-RAN nu a acordat prioritate Daciei TM-05-UXJ. Totul s-a soldat cu un grav accident de circulaţie. Soc pe sosea 20.11.2006

PRIGOR- În judeţul Caraş- Severin funcţionează două şcoli de arte şi meserii. Una dintre ele se află la Prigor. Domeniul principal de activitate al elevilor este tâmplăria, fabricarea produselor din lemn, sculptura, dar şi executarea cusăturilor tradiţionale.

PRIGOR- Pentru a reuşi să se menţină pe piaţă şi după ianuarie 2007, la fabrica de lapte din localitate, vor continua investiţiile prioritare. Astfel, pentru ca prevederile Uniunii Europene privind conformitatea laptelui să fie respectat, camerele de livrare a laptelui vor fi echipate, pentru început cu două burdufuri.

Adunarea generală a Asociaţiei „Zona Metropolitană Oradea” are loc marţi, de la ora 10, în Sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea. Din Asociaţia „Zona Metropolitană Oradea” fac parte administraţiile locale din Oradea, Borş, Sânmartin, Sântandrei, Cetariu, Paleu, Nojorid, Oşorhei şi Biharia.