Ca în fiecare lună, ziarul Adevărul oferă prin tragere la sorţi câte două televizoare color poştaşilor care reuşesc să sporească numărul de abonamente la cotidianul nostru.
Dupa ce întreaga saptamâna conducerea clubului s-a jucat cu Alexandru Kiss de-a „uite antrenorul, nu e antrenorul”, tehnicianul oradean s-a prezentat la întâlnirea cu ziaristii parând detasat de evenimente.
Au depus jurământul, în cadru festiv, cei 20 de noi agenţi de poliţie, încadraţi în urma concursului organizat de I.P.J. Arad în luna martie a acestui an. Pentru cele 20 de posturi au concurat 400 de candidaţi.
Lucratorii Directiei de Evidenta a Persoanei din cadrul Primariei Oradea vor fi prezenti vineri în judet, la Biharia.
La începutul acestei săptămâni, formaţia de handbal masculin Poli Izometal Timişoara a susţinut un joc amical în compania echipei UCM Reşiţa, echipa din Caraş Severin reuşind să se impună.
În cursul zilei de miercuri, agenţii Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş l-au depistat pe Ioan Adrian R., de 29 de ani, din Timişoara.
Întâlnirea stelelor baschetului feminin românesc a fost, conform celor prezenţi, una fără strălucire, combatantele întrecându-se în greşeli elementare.
Administratorii de la 14 firme din mai multe judete ale tarii au fost înselati de asa-zisi administratori care au achizitionat cu CEC-uri fara acoperire bunuri în valoare de peste 530.000 lei (5,3 miliarde lei vechi).