Animalele au preluat controlul pe parcarea de la Mall, în acest sfârşit de săptămână. Timişorenii au avut parte de un veritabil safari, chiar în inima oraşului.
| ![]()
![]()
![]()
Aproximativ 25-30% din suprafaţa agricolă este lăsată pârloagă. Motivele pentru care deţinătorii de terenuri agricole nu-l cultivă sunt diverse.
Peste 40.000 de somaţii de plată au plecat spre contribuabilii orădeni, ocazie cu care Serviciul Încasări din Primărie înregistrează zilnic sume-record. “De când s-au trimis somaţiile, nu mai este zi în care să intre sub un miliard de lei, am ajuns să ne felicităm unii pe alţii pentru cât încasăm.”
În perioada 15-17 septembrie, la Oneşti, s-a desfăşurat Finala Campionatului Naţional de Culturism. Organizat de Federaţia Naţională de specialitate, concursul a reunit cele mai puternice cluburi din ţară.
Institutul Elveţian de Management va începe luna viitoare un nou curs gratuit de „Managementul Afacerilor”.
În partida F.C.M. Reşiţa – I.S. Câmpia Turzii, scor 0-0, a cam lipsit fotbalul spectaculos. Fotbaliştii din Valea Domanului au primit o replică extrem de dârză şi, mai ales, extrem de dură din partea jucătorilor adverşi.
Principala problemă cu care se confruntă un student înaintea începerii anului universitar este găsirea unui loc de cazare.
Normele de aplicare a Codului Fiscal vor fi finalizate la jumătatea lunii octombrie 2006. Acestea vor fi, mai întâi, dezbătute public, apoi aprobate de Guvernul României, urmând să intre în vigoare odată cu punerea în practică a noii legislaţii fiscale, respectiv 1 ianuarie 2007.
Grenadele din Reşiţa. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ din judeţul nostru a mai scris o pagină la capitolul „Muniţia din cel de-al doilea război mondial“. De data aceasta, s-a intervenit pentru a ridica trei grenade defensive, descoperite pe strada Oituz din Reşiţa.
Cea mai scumpă afacere a Primăriei, din acest an, cel puţin, s-a împotmolit. Executivul local şi-a manifestat, în primăvară, intenţia de a cumpăra, de la o firmă privată, două imobile situate la UTA.
