Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Odată cu anunțarea lui Felix Borcean ca și candidat pentru un nou mandat de primar, anunț făcut de la cel mai înalt nivel din PSD, oponenții acestuia par să nu dea doi bani pe cele spuse de Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu!

Iar unul dintre aceștia ar fi chiar secretarul general al PSD Caraș-Severin, Luca Mălăiescu, acuzat de unul dintre cei mai vechi membri ai PSD Caransebeș, consilierul local Valentin Dascălu, de gesturi reprobabile, petrecute chiar la o zi după președintele și vicepreședintele social-democraților au anunțat că-l susțin pe Borcean pentru un nou mandat.

„Este de noaptea minții ca un secretar general județean de partid, să își permită, cu nonșalanță, să intre în sediul PSD Caransebeș, fără ca președintele de drept să știe sau să i se ceară acordul. Au forțat ușa, ba mai mult, și-au și permis să schimbe yala de la ușă, pentru ca noi, ceilalți membri PSD să nu mai avem acces la ședințele statutare de partid conduse de președintele ales Felix Borcean. Mă întreb dacă cineva din partid, superior în funcția politică, ar fi făcut același lucru la organizația PSD Oțelu Roșu, cum ar fi reacționat Luca Mălăiescu? În cei peste 30 de ani de membru de partid în PSD nu am întâlnit un asemenea gest reprobabil. Prin urmare îi cer domnului președinte Silviu Hurduzeu să-i solicite demisia din funcția de secretar general al PSD Caraș-Severin acestui individ, care-și permite să ne sfideze. PSD Caransebeș nu este propria dumneavoastră moșie, domnule Luca Mălăiescu! Rușine să vă fie, ar trebui să vă dați demisia de bună voie, ca să vă mai spălați din onoare, dacă o aveți!”

Acuzat de venerabilul social-democrat, Luca Mălăiescu spune că nu știe despre ce este vorba. „Am auzit despre afirmațiile dumnealui, dar nu știu despre ce e vorba. A avut loc o ședință sâmbătă, 16 decembrie, la ora 13:00. Eu am ajuns acolo pe la 13:20 și erau deja prezente la ședință peste 20 de persoane. Nu știu cum au intrat acolo și nici cine are cheia, pentru că nu intră-n atribuțiile secretarului general să țină cheia unui sediu de organizație din județ.”, a explicat Mălăiescu, care a început să râdă când a auzit de cererea de a demisona: „Haideți să fim serioși!”

Așadar, un nou episod în lupta pentru supremație în PSD Caransebeș, după ce Marius Damian, Bebe Pasere sau Marius Isac nu s-au împăcat cu gândul că Felix Borcean este sprijinit de Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu!

JCS-R.M.