Caraş-Severin, Romania

Deşi s-a început în forţă, de ambele părţi, cu un ritm bun al jocului, ocaziile de gol au lipsit în primele 15 minute. Apoi, încet, încet, reşiţenii au găsit tot mai mult drumul spre poarta adversă, cu Suru în două situaţii foarte bune de a marca (min. 17 şi 20).

A urmat „capul“ lui Breşneni, care a trecut peste „transversală“. Dar, a venit şi replica oaspeţilor, în minutul 30, însă Haidău a ieşit inspirat, la contraatacul purtat de Leucuţa. Finalul primei reprize le-a adus reşiţenilor alte două posibilităţi de a deschide scorul, dar Micu (min. 35) a şutat pe lângă poartă, din şapte metri, iar Ciurea a reţinut, în doi timpi, şutul, de la circa 20 de metri al antrenorului-jucător Lucian Dobre (min. 44).

La doar trei minute de la reluare, Vali Popescu reuşeşte totuşi să deschidă scorul, după o prelungită acţiune de atac. Mai mult, după ce „transversala“ s-a opus şutului lui Mihăilă (min. 66), Breşneni are, în minutul 72, o execuţie de excepţie, cu un vole, cu stângul, din afara careului, stabilind scorul final, pecetluind o nouă victorie pentru gruparea din Valea Domanului. Care ar fi putut fi mult mai clară, dacă Subota (min. 88 şi 90) nu ar fi irosit două mare ocazii de gol.

F.C. Şcolar: Haidău – Lazăr, Florin Bar, Hamat, Crăguia – Micu (min. 70, Subota), Dobre, Breşneni, Vali Popescu (min. 50, Kovacs) – Suru (min. 80, Ispas), Mihăilă (min. 86, Dragu).

Marius Moraru
[email protected]